Actualul guvern a știut să facă un singur lucru când a venit vorba despre economie: să ia. Să taxeze mai mult, să impoziteze mai mult, să apese mai greu exact pe cei care țin în picioare bugetul acestei țări: firmele românești, antreprenorii, producătorii, transportatorii, comercianții, cei care muncesc, investesc, riscă și plătesc.
În loc să creeze un mediu mai predictibil pentru economie, guvernul a mers în direcția opusă. TVA-ul standard a fost ridicat de la 19% la 21%, accizele au crescut în două etape, impozitarea dividendelor a urcat succesiv până la 16%, iar regimul microîntreprinderilor a fost restrâns puternic, cu coborârea plafonului de la 500.000 euro la 250.000 euro și apoi la 100.000 euro. Toate acestea nu sunt sloganuri de opoziție. Sunt măsuri fiscale consemnate clar în analiza OECD și în relatările despre pachetul fiscal trecut de guvern.
Problema de fond nu este doar că s-au crescut taxele. Problema este că aproape tot efortul a fost pus pe spinarea celor care produc, fără ca statul să ofere în schimb un sprijin real pentru activitatea economică. Iar când spunem sprijin, nu ne referim la pomeni, la bani dați gratis sau la privilegii. Ne referim la lucruri normale într-un stat care înțelege economia: stabilitate fiscală, reguli predictibile, mai puțină birocrație, mai puține blocaje administrative, termene respectate, acces mai ușor la investiții, o relație corectă între stat și mediul privat.
Cu alte cuvinte, firmele nu cer să fie întreținute de stat. Cer să fie lăsate să muncească și ajutate să își desfășoare activitatea. Cer să nu fie împovărate din ce în ce mai mult, de fiecare dată când guvernul nu este în stare să taie risipa, să reformeze administrația și să își facă ordine în propriile cheltuieli.
Adevărul economic este simplu și nu poate fi ascuns la infinit: dacă nu ajuți firmele care produc efectiv banii din care trăiește bugetul României, nu ai cum să repari nimic durabil. Poți să mai inventezi o taxă. Poți să mai crești un impozit. Poți să mai scoți o ordonanță. Dar dacă lovești exact în motorul economiei, atunci lovești în însăși capacitatea statului de a funcționa.
Bugetul României nu este alimentat din conferințe de presă, din propagandă și din powerpoint-uri guvernamentale. Bugetul este alimentat de firmele care emit facturi, plătesc salarii, achită contribuții, suportă controale, plătesc TVA, accize, impozite și țin în viață economia reală. Dacă aceste firme sunt sufocate, atunci tot lanțul se rupe: investițiile scad, locurile de muncă dispar, consumul încetinește, încasările se reduc, iar guvernul ajunge să ceară și mai mult de la tot mai puțini.
Nu poți construi sănătate bugetară distrugând sursa veniturilor bugetare.
Nu poți vorbi despre responsabilitate fiscală în timp ce tratezi mediul privat exclusiv ca pe o vacă de muls.
Nu poți cere performanță de la companii în timp ce statul le oferă instabilitate, costuri mai mari și tot mai puține motive să investească.
Inclusiv logica documentului intern de comunicare pentru „Momentul Adevărului” merge în această direcție: accent pe austeritate, inflație și pe firmele care nu mai rezistă după amânarea măsurilor de relansare economică. Asta arată că până și politic se înțelege realitatea: economia nu mai poate fi tratată doar prin impozitare.
România nu are nevoie de un guvern care să știe doar să ia. România are nevoie de un guvern care să înțeleagă cine produce, cine plătește și cine ține țara în mișcare.
Pentru că, dacă firmele nu sunt lăsate să respire, dacă nu sunt sprijinite să funcționeze, dacă nu sunt tratate ca parteneri și nu ca ținte fiscale permanente, atunci nicio măsură a guvernului nu va ajuta cu nimic. Va amâna. Va cosmetiza. Va împinge nota de plată mai departe. Dar nu va rezolva nimic.
Ajunge. Până aici.
Din toată țara. Cu o singură voce.
