Seniorii social-democrați rămân una dintre cele mai importante forțe ale PSD Neamț

Am avut bucuria de a participa la Conferința Județeană a Organizației Seniorilor Social-Democrați Neamț, un moment important pentru una dintre cele mai respectate și mai implicate structuri ale PSD Neamț.

În cadrul conferinței, colegii noștri și-au ales noua echipă de conducere, acordându-i din nou încrederea domnului Neculai Pușcașu, reales în funcția de președinte al OSSD Neamț.

Pentru mine, întâlnirea cu seniorii social-democrați este de fiecare dată o ocazie de a învăța. Sunt oameni care au construit organizații, au trecut prin numeroase provocări și au rămas fideli valorilor social-democrate și comunităților din care fac parte.

Le-am transmis colegilor mei ceea ce cred cu adevărat:

„Sunt onorat să fiu astăzi în fața dumneavoastră.

Vreau să vă mulțumesc pentru susținere, pentru devotamentul dumneavoastră și pentru modul în care ați înțeles, de fiecare dată, să vă implicați atât în activitățile partidului, cât și, mai ales, în campaniile electorale.

Avem nevoie de sfaturile dumneavoastră, de experiența și de gândirea aceea echilibrată și corectă. Crezul nostru politic este fundamentul pe care se bazează întreaga noastră activitate, iar valorile social-democrate sunt întotdeauna cel mai bine reprezentate și transmise către electorat prin activitatea dumneavoastră.

Domnule președinte Pușcașu, vă mulțumim pentru toată implicarea dumneavoastră și pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul OSSD Neamț. Rolul și misiunea pe care le aveți în continuare sunt foarte importante, mai ales în aceste momente mai dificile pentru noi.

Sunt convins că implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră va conta și va contribui la succesul organizației noastre.

Vă mulțumesc pentru toată activitatea de până acum și vă doresc tuturor mult succes în continuare!”

Îl felicit pe domnul Neculai Pușcașu pentru realegerea în funcția de președinte și le doresc succes tuturor celor care fac parte din noua echipă de conducere a OSSD Neamț:

Președinte: Neculai Pușcașu
Secretar executiv: Constantin Vernica

Prim-vicepreședinți:

  • Ion Asaftei
  • Constantin Holban
  • Victoria Păduraru-Chiriac

Vicepreședinți:

  • Cezar Baciu
  • Mihai Bârliba
  • Florica Budacă
  • Gheorghe Bulai
  • Neculai Chirilă
  • Sofica Cucu
  • Viorel Grădinaru
  • Ion Ilarie
  • Vasile Olteanu
  • Ion Năstase
  • Maria Arteni
  • Eugen Pătrașcu
  • Ion Popescu
  • Vasile Savoiu
  • Ana State

Secretari adjuncți executivi:

  • Mihai Andriș
  • Maria Ilie
  • Vasile Brătescu
  • Ioan Stroi
  • Elena Vasilache

Membri:

  • Silvia Baidan
  • Gheorghe Hărtan
  • Olga Nistor
  • Ioan Lăpușneanu
  • Eugenia Teodorescu
  • Gheorghe Ursache

Seniorii noștri reprezintă o resursă extraordinară pentru PSD Neamț. Experiența, seriozitatea, echilibrul și atașamentul lor față de valorile social-democrate sunt exemple pe care trebuie să le prețuim și să le urmăm. Sunt convins că și în perioada următoare vor continua să fie o voce puternică și respectată în organizația noastră și în comunitățile din județul Neamț.