În politică, mandatul primit de la cetățeni nu este o figură de stil. Este un contract de reprezentare și o măsură a responsabilității. De aceea, felul în care un partid își proiectează puterea în Executiv trebuie să rămână, măcar ca principiu, în echilibru cu votul care i-a fost acordat — sau, atunci când aritmetica politică impune altceva, să fie dublat de decență, coerență și asumare.
Guvernarea nu se face cu mască în fața electoratului și fără mască la masa deciziei. Nu poți avea un discurs pentru instituții și altul pentru rețelele de socializare. În politică, autenticitatea nu este un exercițiu de imagine, ci o probă de consecvență: aceea de a rămâne același și în fața votului, și în spatele ușilor unde se iau deciziile.
Astăzi, USR deține patru portofolii ministeriale din totalul de șaisprezece — adică un sfert din Guvern. Acesta este un fapt. Și nu îl contest: într-o coaliție, guvernarea se construiește prin negocieri și compromis, nu prin aritmetică pură. Însă există o a doua realitate, la fel de clară: la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, USR a obținut în jur de 12% din voturi, iar în 2020 alianța din jurul USR s-a situat în jurul a 15%. Cu alte cuvinte, ponderea guvernamentală depășește semnificativ ponderea electorală. Tocmai de aceea, un asemenea nivel de influență cere — firesc — un nivel pe măsură de responsabilitate.
Problema nu este, așadar, participarea la guvernare. Problema este felul în care unii lideri USR aleg să practice, zi de zi, un dublu limbaj: la masa deciziei sunt parteneri, iar în spațiul public pozează în adversari morali ai aceleiași decizii. Nu poți fi, în același timp, autor și procuror. Nu poți semna un acord de guvernare, nu poți vota proiecte asumate în comun, iar apoi să te întorci în fața electoratului cu un discurs în care întreaga responsabilitate aparține „celorlalți”.
Critica este legitimă într-o democrație. PSD nu cere nimănui tăcere. Dar critica devine ipocrizie atunci când este folosită ca paravan pentru a culege beneficii de guvernare și, simultan, a evita costurile guvernării. Iar România, într-o perioadă cu presiuni economice, sociale și de securitate, nu își permite luxul unei coaliții în care un partener guvernează ziua și se declară „în opoziție” seara, pe rețelele de socializare.
Dacă USR are, cu adevărat, o opinie atât de negativă despre PSD încât o repetă obsesiv în comunicarea publică, atunci există un gest politic simplu și onorabil: ieșirea de la guvernare și asumarea opoziției. Este o opțiune democratică și respectabilă. Dar dacă aleg să rămână la guvernare, atunci trebuie să accepte regula de bază a oricărei coaliții: deciziile comune se apără împreună, cu bună-credință, nu se votează în instituții și se denunță în postări.
Toate partidele au reușite și greșeli, plusuri și minusuri. Nimeni nu are monopol pe virtute și nimeni nu este infailibil. Tocmai de aceea, maturitatea politică nu înseamnă să îți construiești identitatea publică exclusiv din denigrarea celuilalt, mai ales când, în plan instituțional, mergi pe același drum și ridici mâna pentru aceleași decizii. Iar dacă, în trecut, USR a avut un „plus”, mi-aș dori ca „plusul” seriozității și al coerenței să fie păstrat în politică — nu înlocuit de un șir de minusuri: atacuri permanente, moralism de vitrină și fugă de răspundere.
Românii nu cer perfecțiune. Cer onestitate. Cer ca vorbele să fie în linie cu votul, iar votul să fie asumat cu demnitate. Asta înseamnă politică responsabilă. Asta înseamnă guvernare. Iar dacă USR va continua să se comporte ca și cum nu ar face parte din guvernare, atunci propriul comportament îl va scoate, inevitabil, din guvernare.
Senator PSD,
Adrian Păduraru
